Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești 2022

Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, organizează în perioada 26-27 Mai 2022, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studentesti în sistem hibrid.

Sesiunea de comunicări reunește într-o singură secțiune denumită From Students` Research Towards Innovation in Food Science, Technology and Aquaculture, prezentări ale rezultatelor obținute din cercetarea științifică, construind în același timp un cadru conceptual în care să se explice și să se formuleze noi direcții de cercetare, dar și noi oportunități de colaborare.


Evenimentul nu percepe taxă de înscriere, iar documentele necesare înscrierii (formularul de înregistrare, avizul îndrumatorului și declarația privind originalitatea lucrării), pot fi descărcate de pe site-ul dedicat, accesând adresa:

https://www.scss.ugal.ro/index.php/inregistrare-sia 

Evenimentul științific are ca obiectiv principal încurajarea schimbului de idei, concepte, experiențe în domeniul Științelor vieții aplicate și Biotehnologii, între studenți, masteranzi și cadre didactice.

Termenul de înscriere este 5 Mai 2022, urmând ca prezentările să fie trimise până la data de 24 Mai 2022.

Cu speranța că, împreună cu studenții facultății dumneavostră, ne veti onora prin participarea la acest eveniment, vă multumim!