Facultatea

Știința și Ingineria Alimentelor

Image

De ce facultatea noastră?

Când spui Galați, spui Dunăre - faleză - tei, când spui învățământ superior la Galați spui mai întâi industrie alimentară (sau "chimie alimentară"), asta însemnând să respecți istoria. Centrul învățământului superior de industrie alimentară și tehnică piscicolă este aici, la noi, la Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor (Prof. univ. dr. ing. Petru ALEXE).

Școala gălățeană este fanion al educației în domeniul științei alimentelor prin toți cei care cu sârg, încăpățânare și dragoste au dăruit timp și energie construcției colective. Sunt multe rezultate valoroase întrucât există cercetare interdisciplinară și sunt multe rezultate astăzi pentru că există continuatori, visători și cutezători, care reușesc să pună în aplicare noi idei de cercetare și să dovedească că suntem, în peisajul cercetării mondiale, un partener serios, încă tânăr, dar foarte ambițios, și care, în ciuda tinereții, deține rezervele de înțelepciune ale înaintașilor noștri, la care ne putem întoarce în orice moment, ca la un izvor, pentru a ne ostoi setea de cunoaștere (Prof. univ. dr. ing. Daniela BORDA).

Întrebări frecvente

Exista posibilitatea de a efectua practica tehnologică în timpul facultății?
In cadrul Facultății Stiinta și Ingineria Alimentelor, practica tehnologică se realizează în timpul anului universitar, de către studenții anului II si III în toate cele patru statii pilot: carne, lapte, bere si gastronomie. Practica se realizeaza in fiecare zi, de marti pana vineri in regim modular. În plus, Facultatea are încheiate acorduri de colaborare și derulează proiecte dedicate studenților, prin care aceștia pot efectua stagii de practică la diferiți agenții economici.




Programele de studii din oferta educațională a facultății au adresabilitate generală sau implică existanța anumitor cunosțințe de specialitate ale absolvenților de liceu?
Încercați să ne convingeți într-o frază să alegem SIA?
Există oportunități de inserție socio-profesională după absolvire?

Ofera educațională a facultății răspunde cerințelor mediului socio-economic, astfel încât pregătirea profesională solidă permite absolvenților angajarea pe diferite posturi, în diferite domenii, dintre care amintim: Inginer tehnolog în industria alimentară; Inginer de cercetare în controlul calităţii produselor alimentare; Inginer de cercetare în pescuit şi acvacultură; Expert/inspector vamal (pentru zona de industrie alimentară); Inspector de specialitate in diverse institutii ale statului (DSV, DSP, OPC); Auditor în domeniul calităţii si siguranţei alimentare; Consilier/Expert/Referent/Inspector de specialitate in ecologie si protectia mediului.

Au studentii libertatea de a exprimare a opiniilor proprii și de a participa din punct de vedere organizațional la dezvoltarea facultății?
De ce Facultatea Stiinta si Ingineria Alimentelor din Galati? Ce facilități oferă viitorilor studenți comparativ cu alte facultăți/universități din țară?
Image
Image
Image
Image
Image
Image
Image
Image
Image