Despre știința alimentelor ca domeniu de sine-stătător se poate vorbi după anul 1930, când s-a acumulat masa critică de cunoștințe necesară pentru a trece la producția alimentară și aplicarea științifică a metodelor de conservare a alimentelor, pe scară largă. Primele studii au pornit de la proprietățile materiilor prime agricole și de la compoziția alimentelor, de aceea în prima fază de evoluție acest domeniu a fost cunoscut sub denumirea de chimie alimentară, apoi s-au adăugat informații referitoare la microbiologie și biochimie, urmate de cunoștințe din domeniul tehnic (inginerie și tehnologie), indispensabile pentru a crea capacități de producție sustenabile, care să contribuie la dezvoltarea unor sisteme alimentare. Prin urmare, astăzi, știința alimentelor are ca obiectiv studierea compoziției și proprietăților materiilor prime și alimentelor, cu scopul de a oferi soluții de prelucrare și conservare sustenabilă a alimentelor, astfel încât să furnizeze consumatorilor surse de hrană variate, accesibile, sigure și echilibrate din punct de vedere nutrițional.
În România, evoluția științei alimentelor este puternic și inseparabil legată de orașul Galați. Tărâmul acesta al cunoașterii s-a format întocmai precum Delta Dunării, prin acumularea straturilor fertile și civilizatoare ale cunoașterii din domeniul chimiei, agronomiei, ingineriei, nutriției, care au avut în esența lor viață, fiind așadar înnobilate de biologie și strâns legate de sora mai mică – microbiologia, și de sora cosmopolită - genetica. Și, pentru că nimic nu e întâmplător, știința alimentelor din România s-a dezvoltat impetuos pe malurile Dunării, iar astăzi fluxul cel mai bogat al rezultatelor cunoașterii din domeniul științei alimentelor vine tot de la Galați, dar, în delta de înțelepciune formată de-a lungul timpului au contribuit și contribuie o serie de afluenți din toată țara, de la București, Iași, Suceava, Sibiu, Cluj, Târgoviște, Timișoara, Arad, Oradea și Bacău.
Motivat de necesitatea de valorificare a uriașului potențial agricol al României și de nevoia de a dezvolta soluții pentru prelucrarea și conservarea alimentelor, la începutul secolului trecut, dr. Al. Zaharia înființează în 1926, pe lângă catedra de Chimie Agricolă și Alimentară, o secție pentru pregătirea inginerilor chimiști alimentari, luând astfel ființă Institutul de Chimie Agricolă și Alimentară. Acest tip de învățământ, în forma organizatorică din toamna anului 1926, își continuă activitatea până în toamna anului 1938, când, prin legea de raționalizare a învățământului superior tehnic, s-a realizat o unificare a învățământului superior aplicat. Astfel, ajung în Politehnica din București, Facultatea de Agronomie, Institutul Electrotehnic și Facultatea de Chimie Industrială, în care sunt încadrate Institutul de Chimie și Institutul de Chimie Agricolă și Alimentară.
La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în anul 1948, în România erau două secții de specialitate pentru industria alimentară: una în cadrul Facultății de Agronomie de la Politehnica din București și cealaltă în cadrul Facultății de Chimie Industrială, însă în niciuna dintre ele nu se realiza o pregătire corespunzătoare pentru industria alimentară.
Era momentul ca știința alimentelor să devină un domeniu independent. Se impunea, așadar, crearea unei unități de învățământ superior de industrie alimentară, cu profil distinct, care să permită adoptarea unui plan de învățământ care să cuprindă discipline fundamentale, discipline tehnice generale și discipline de specialitate adecvate rolului inginerului din industria alimentară.
Acest lucru se realizează prin Decretul 175 publicat în Buletinul Oficial nr. 177/3.08.1948 care pune bazele reformei învățământului, și Decizia 263.327, publicată în Buletinul Oficial nr. 248/25.10.1948, privind organizarea învățământului superior. Se înființează astfel Institutul Alimentar din București având o facultate, care, începând cu anul universitar 1948/1949, funcționează cu patru secții: industria laptelui și produselor lactate, industrii fermentative și de conserve, morărit-panificație și industrii extractive, cu durata de școlarizare de trei ani. Începând cu anul universitar 1949/1950, Institutul își schimbă numele în Institutul de Industrii Alimentare. La înființarea institutului, director de studii a fost profesorul Dumitru Moțoc, sub coordonarea sa fiind încadrați profesori de înaltă ținută științifică, cu strălucite studii în țară și străinătate.
Prin HCM 1609/30.06.1955 Institutul de Industrii Alimentare din București se mută la Galați, în cadrul Institutului Politehnic, sub denumirea de Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare și Tehnica Pescuitului, primul decan fiind prof. dr. docent Dumitru Moțoc.
Din acest moment începe istoria gălățeană a facultății, care timp de trei decenii și jumătate rămâne singura facultate de profil la nivel național, renumele său fiind unul care a atras numeroase generații de studenți în orașul cu tei de la malurile Dunării.
Din istoria gălățeană a facultății, amintim:
1955 – 1990 - Facultatea de Tehnologia și Chimia Produselor Alimentare și Tehnică Piscicolă;
1990 - 2002 - Facultatea de Industrii Alimentare, Acvacultură și Pescuit;
2002 – prezent – Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor.
Școala gălățeană a reușit să rămână fanion al educației în domeniul științei alimentelor prin toți cei care cu sârg, încăpățânare și dragoste au dăruit timp și energie construcției colective. Sunt multe rezultate valoroase întrucât există cercetare interdisciplinară și sunt multe rezultate astăzi pentru că există continuatori, visători și cutezători, care reușesc să pună în aplicare noi idei de cercetare și să dovedească că suntem, în peisajul cercetării mondiale, un partener serios, încă tânăr, dar foarte ambițios, și care, în ciuda tinereții, deține rezervele de înțelepciune ale înaintașilor noștri, la care ne putem întoarce în orice moment, ca la un izvor, pentru a ne ostoi setea de cunoaștere.
(extras din Istoria științei alimentelor din România - Perspective gălățene, Prof. univ. dr. ing. habil. Daniela BORDA)